Barack Obama, „recital” de glume la Casa Albă: „Aș mai avea și alte glume de spus, dar trebuie să mă întorc pentru ca membrii Secret Service să nu încalce programul”

Barack Obama, recital de glume la Casa Albă: Aș mai avea și alte glume de spus, dar trebuie să mă întorc pentru ca membrii Secret Service să nu încalce programul
Publicat: 29/04/2012, 20:30
Actualizat: 29/04/2012, 20:30

Președintele Statelor Unite Barack Obama i-a criticat pe un ton glumeț pe adversarul său Mitt Romney și pe republicanii din Congres, în cadrul unui discurs susținut sâmbătă seara la cina anuală a corespondenților la Casa Albă, relatează AFP.

Obama, aflat la cea de-a patra reuniune mondenă de acest tip din capitala federală americană, și-a multiplicat aluziile la alegerile din 6 noiembrie, la care își va pune în joc mandantul în fața lui Romney, care și-a asigurat deja învestitura republicană.

Președintele democrat a afirmat că rivalul său a văzut recent filmul „Hunger Games”, în care candidații susținuți de „sponsori foarte bogați” se ucid între ei până când nu mai rămâne decât un supraviețuitor, o aluzie transparentă la campania pentru alegerile primare republicane.

Obama s-a exprimat în fața a 2.000 de jurnaliști, directori de presă, oameni politici și celebrități, între care actorii George Clooney și Reese Witherspoon, reuniți într-o sală de bal gigantică dintr-un hotel. El a afirmat că Romney, un multimilionar, ar califica o astfel de reuniune drept „o mică cină”.

El a afirmat, de asemenea, că Romney a absolvit, ca și el, prestigioasa universitate Harvard. „Eu am o diplomă, el are două. Ce snob!”, a glumit președintele.

Obama a exploatat și povestea care îl urmărește pe Romney de 30 de ani, când și-a urcat câinele pe capota mașinii în timpul unei călătorii. Președintele a dispus difuzarea pe un ecran a unui fotomontaj cu Romney ieșind din avionul Air Force One… modificat pentru a susține o cușcă de câine.

Obama și-a salutat și adversarii republicani din Congres, „care au luat o pauză în programul lor ce constă în a nu vota nicio lege, pentru a fi aici în această seară”.

Președintele a evocat și Secret Service, poliția de elită care se ocupă de protecția sa și care a fost implicată recent într-un scandal de prostituție din Columbia, ceea ce a condus la elaborarea unor noi reguli de comportament.

„Aș mai avea și alte glume de spus, dar trebuie să mă întorc pentru ca membrii Secret Service să nu încalce programul”, a glumit el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...